Cum să călătorești în Europa cu bani puțini

Chiar dacă nu ai vizitat Europa până acum, probabil știi că are câteva dintre cele mai frumoase destinații de vacanță. Și pentru că ești deja pe această pagină, probabil te bate gândul să vizitezi Europa în curând. Dar să fim sinceri: Europa nu este renumită pentru că este ieftină. Pentru călătorii cu buget restrâns, este o adevărată provocare să viziteze vechiul continent. Cu toate acestea, este posibil să călătorești în Europa cu bani puțini. Cu o planificare adecvată plus sfaturile mele testate de-a lungul anilor, vei învăța și tu cum să călătorești în Europa cu buget redus până la finalul acestui articol!


vizita italia cu bani putini
Colosseumul din Roma, Italia

De ce să călătorești în Europa?

Înainte să abordăm toate obstacolele pe care le poți întâlni când îți planifici călătoria în Europa cu bani puțini, hai să visăm un pic la minunile pe care le vei descoperi. Pe scurt, iată ce te așteaptă atunci când vizitezi Europa:

  • Clădiri și situri istorice, adevărate nestemate ale trecutului
  • Străzi pitorești pentru a rătăci de la răsărit până la apus
  • Munți frumoși și plaje cu nisip alb pentru a petrece timp în aer liber
  • Bucătărie minunată, care poate fi descoperită nu numai în restaurante, ci și pe stradă
  • Vinuri premiate, chiar și în țările europene mai puțin cunoscute
  • Cantități enorme de bere, cu festivaluri dedicate acesteia.

Sunt multe de făcut în Europa. Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care Europa este locul în care am călătorit cel mai des. Sunt atât de multe țări cu orașe bogate în istorie și peisaje minunate, încât este dificil să pleci mai departe când încă sunt atâtea de văzut aici. Simt nevoia să nu las nicio piatră neîntoarsă înainte de a mă îndrepta către noile orizonturi.


mirela the travel bunny la guinness storehouse in dublin irlanda
Mirela-Iepurela, la Guinness Storehouse în Dublin, Irlanda

Învață să călătorești în Europa cu bani puțini

Dacă aii urmărit blogul The Travel Bunny, probabil ai observat că și eu călătoreesc cu buget redus. Nu contează dacă plec în călătorii singură, cu Mathieu sau cu un grup de prieteni. Voi alege mereu să călătoresc cu un buget restrâns, deoarece cu cât economisesc mai mult voi putea încerca mai multe și vedea mai multe locuri.

Anii petrecuți vizitând Europa cu bani puțini m-au ajutat să câștig multă experiență în domeniul planificării călătoriilor cu buget restrâns. De aceea cred că acest ghid de călătorie pe care ți l-am pus la dispoziție aici îți va oferi informații valoroase despre cum să călătorești și tu în Europa cu bani puțini.

Citește mai departe pentru a afla cum să călătorești mai mult și să cheltuiești mai puțin atunci când vizitezi Europa!


fantana vondelpark din amsterdam toamna
Fântână cu apă din Vondelpark. Toamna la Amsterdam, Olanda

Când e cel mai bine să vizitezi Europa cu bani puțini?

Deși Europa este minunată în orice moment al anului, primul aspect pe care trebuie să îl iei în considerare atunci când îți planifici vacanța în Europa cu bani puțini este când este cel mai ieftin. Luând în considerare disponibilitatea și prețurile zborurilor, costurile de cazare și transportul la destinațiile faimoase, cea mai bună opțiune de a vizita Europa cu buget redus este să mergi în lunile cele mai reci. Cu alte cuvinte, intenționează să vizitezi Europa între noiembrie și martie.

Deși nu vei putea să faci plimbări lungi prin parcuri sau să te bucuri de croaziere pe râuri, rezervarea uneivacanțe în timpul iernii îți va oferi zboruri mai ieftine în Europa, cazare la prețuri accesibile și bilete la prețuri reduse la obiectivele turistice. O vizită în Europa în extrasezon înseamnă că banii tăi vor avea mai multă valoare. Este cea mai bună și mai ușoară cale să vezi Europa cu bani puțini.

După extrasezon sau sezonul rece, următoarea opțiune este să pleci în vacanță în Europa primăvara, în aprilie sau mai, sau toamna, în septembrie sau octombrie. Deși prețurile sunt puțin mai ridicate decât în timpul iernii, vremea este mai bună pentru a petrece timpul afară. Și, în comparație o vacanță vara în Europa, tot economisești bani!


aglomeratie in glasgow scotia
Stradă aglomerată în Glasgow, Scoția

Când să evitiți călătoriile în Europa?

Pentru bugetul tău, cel mai bine este să eviți călătoriile în Europa vara și în perioada sărbătorilor de iarnă când este sezonul de vârf. În aceste perioade, sunt o mulțime de oameni care vizitează Europa și vei vedea că prețurile biletelor de avion cresc în timp ce costul cazării la pensiuni și hoteluri se dublează sau triplează. Dar chiar și așa, orașele europene sunt pline de turiști și totul este rezervat.

Evită sărbătorile de iarnă atunci când vizitezi Europa cu bani puțini. Prețurile sunt mai mari în perioada sărbătorilor, deoarece și localnicii aleg să călătorească atunci în stațiuni de schi sau alte destinații favorite în sezonul rece. Târgurile de Crăciun atrag și ele o mulțime de turiști.


harta europei

Cum e cel mai ieftin să călătorești în Europa?

Când călătorești prin Europa cu bani puțini, există mai multe modalități de a ajunge din punctul A în punctul B: linii aeriene low cost, autobuze, trenuri, ridesharing, autostop sau un tur ghidat.

Dacă începi să cauți sși să rezervi din timp, descoperi că este ușor să găsești transport ieftin sau oferte uimitoare, indiferent de modul în care alegi să călătoriți în Europa cu bani puțini. Și astfel, o vacanță în Europa cu buget redus nu mai este așa dificil pe cât ți-ai imaginat la început!


Cum să găsești ușor transport ca să vezi Europa cu bani puțini

  1. Folosiți agregatoare de zbor/motoare de căutare pentru transport. Cu acestea vei putea compara rapid prețurile și alege cea mai accesibilă rută atunci când îți planifici itinerariul de vacanță.
  2. Rezervă biletele în avans. Rezervă biletele în avans pentru a obține oferte mai bune și pentru a găsi un loc atunci când îți este cel mai convenabil să călătorești.
  3. Verifică dacă există reduceri. Verifică eventualele reduceri care se pot aplica atunci când faci rezervarea. De exemplu, reduceri pentru studenți, seniori, grupuri sau familii care călătoresc cu copii sub o anumită vârstă.
  4. Utilizează extensia gratuită Honey în Google Chrome. Instalează Honey pentru a găsi automat coduri promoționale și pentru a beneficia de reduceri când rezervi călătorii online sau când faci orice alt tip de cumpărături online.

Dacă ai un buget cu adevărat strâns,  încearcă să petreci mai mult timp în fiecare destinație și mai puțin timp călătorind dintr-un oraș în altul. Deși vei reduce numărul de orașe europene pe care le vei vizita, vei descoperi mai multe în fiecare. Este doar o chestiune de perspectivă care te va ajuta să călătorești în Europa cu bani puțini.


fotografie din primul zbor de la bucuresti la paris
Fotografie făcută în primul meu zbor către Paris, Franța

Cum să găsești zboruri ieftine în Europa

Există atât de multe companii aeriene care fac posibilă călătoria pe distanțe lungi în Europa cu bani puțini. Dar cum găsești cele mai bune oferte de zbor pentru călătoria în Europa fără a petrece prea mult timp cu asta? Ei bine, cu agregatoare de zbor precum Google Flights, Omio (fostul GoEuro), Skyscanner, Momondo, Expedia și Kayak, ești la doar câteva clicuri distanță de un zbor ieftin în Europa. În timp ce Omio oferă opțiunea de a căuta nu numai zboruri, ci și trenuri și autobuze, Momondo are toată Europa ca destinație, iar Skyscanner permite să setezi destinația oriunde. Acest tip de instrumente îți permit să alegi cele mai ieftine destinații din Europa și să îți planifici itinerariul mai ușor.

În ceea ce privește Kayak, îl adaug pe listă, deoarece este websiteul folosit de Mathieu atunci când caută zboruri ieftine. Cu toate acestea, el rareori rezervă direct prin Kayak. În mod normal, îl folosește doar să caute cea mai ieftină opțiune și apoi o rezervă la un preț mai mic pe websiteul oficial al companiei aeriene. 

Ah, și un alt mare motor de căutare de zboruri pe care l-am întâlnit recent, dar nu l-am testat încă este Escape. Acesta codează pe culori zborurile care pleacă din orașul tău actual către oriunde în lume, indicând cu verde cele mai ieftine bilete de avion disponibile în momentul căutării zborului.


zbor in vacanta cu bani putini

Cum să găsești bilete de avion ieftine dincolo de agregatoarele de zboruri

  1. Verifică websiteurile oficiale. De obicei, poți găsi câteva oferte excelente disponibile doar pe agregatoarele de zbor. Cu toate acestea, este bine să verifici întotdeauna dacă o companie aeriană are zboruri mai ieftine în Europa pe websiteul său oficial. Căută dacă au oferte sau dacă există coduri de reducere care nu au fost menționate de websiteurile de comparare a zborurilor.
  2. Căută folosind modul incognito/privat. Am auzit și am citit povești despre creșterea prețurilor biletelor de avion cu fiecare nouă căutare. Încearcă să navighezi și să rezervi în timp ce ai browserul în modul incognito/privat. Nu strică să încerci în loc să riști să crești costurile vacanței în Europa cu bani puțini.
  3. Configurează alerte de zbor. Dacă nu găsești zboruri ieftine către destinația de vis din Europa, setează alerte de zbor pentru diferite companii aeriene și ai răbdare. Așteaptă să fii anunțat(ă) când prețurile biletelor de avion scad pentru a îți rezerva biletul (sau biletele).
  4. Alege un alt punct de plecare. Dacă prețurile biletelor de avion rămân aceleași sau continuă să crească pentru destinația ta de vis în Europa, alege un alt oraș ca punct de plecare. Apoi, trebuie doar să iei un zbor de legătură cu o linie aeriană low cost precum Aigle Azur, Blue Air, Eurowings, EasyJet, Flybe, Norwegian Air, Ryanair, Vueling sau Wizz Air. Companiile aeriene low cost din Europa oferă zboruri ieftine care pot costa sub 20 de euro. Te rog să citești cu atenție restricțiile acestora atunci când rezervi un zbor ieftin, pentru a nu plăti taxe suplimentare inutile.
    De asemenea, poți găsi conexiuni mai ieftine folosind trenuri și autobuze pentru a călători în Europa cu bani puțini. Totuși, în România, am aflat că luarea unui avion poate fi uneori mai eficientă decât să mergi cu trenul către aceeași destinație. Deci, pentru a economisi bani, cel mai bine este să verifici toate opțiunile înainte de a lua o decizie.
  5. Rezervă zborurile mai devreme. Poate fi eficient din punct de vedere al costurilor să alegi opțiunea de mai sus de la început. Cu cât îți rezervi mai devreme biletele de avion, cu atât vor fi mai ieftine. Da, știu despre acele locuri oferite last minute, vândute mai ieftin doar pentru a umple tot avionul. Dar ești dispus(ă) să îți asumi riscuri atunci când e vorba de bugetul tău pentru a vizita Europa?

calatoare cu bagaj de mana in aeroport

Alege să călătoriți doar cu bagajul de mână

Taxele pentru bagaje pot crește costul unui zbor către Europa care era ieftin la început. În plus, riști ca bagajul dat la cală să se piardă, să fie deteriorat sau furat, ceea ce îți poate strica începutul vacanței în Europa cu bani puțini.

Călătoria cu bagajul de mână are și alte câteva avantaje, pe lângă economisirea banilor. Pentru a îți fi mai ușor să pleci doar cu acesta, învață cum să-ți pregătești eficient bagajul de mână.


gara din anvers belgia
Gara din Anvers, Belgia

Cum să vezi Europa cu bani puțini călătorind cu trenul

Călătoria cu trenul în Europa are avantajul că vei vedea mai multe în țările pe care le vizitezi, în loc de sălile aeroportului și interioarul avioului. Explorarea într-un ritm mai lent susține călătoriile durabile și este o opțiune bună de luat în considerare dacă ai suficient timp la dispoziție când vizitezi Europa cu bani puțini.

Cu toate acestea, vizitarea Europei cu trenul nu este întotdeauna cea mai ieftină opțiune. Deși este cea mai accesibilă opțiune pentru distanțe scurte, călătoria cu trenul tinde să fie mai scumpă pentru călătoriile mai lungi. Nu îți face griji, însă: există mai multe tipuri de bilete feroviare care pot face călătoriile cu trenul în Europa mai favorabile bugetului când rezervi biletele în avans!

Poți citi această comparație între biletele de tren internaționale, ca parte a ghidului meu de călătorie din Atena. Deși pun accentul pe serviciile feroviare din țările din sud-estul Europei (Balcani), menționez și câteva opțiuni valabile pentru călătoriile cu trenul în toată Europa cu bani puțini.


tren in budapesta cu bani putini

Cum găsești bilete de tren ieftine pentru a călători în Europa cu bani puțini

  1. Ia în considerare rezervarea unui tren de noapte. Pentru a economisi bani și timp, rezervă bilete într-un tren de noapte. Vei economisi bani pe cazare și vei economisi timp ajungând la următoarea destinație din Europa mai devreme.
  2. Rezervă călătoria cu mult timp în avans. Pentru a obține cea mai bună ofertă posibilă pentru biletele de tren în Europa, rezervă călătoria cu mult timp în avans. Prețurile tind să crească pe măsură ce data plecării se apropie și numărul locurilor disponibile scade.
  3. Verifică dacă ești eligibil(ă) pentru orice fel de reduceri. Ești student sau senior? Călătorești în grup și/sau cu copii? Atunci vei putea face niște economii și îți va fi mai ușor să vezi Europa cu bani puțini!

cu flixbus vezi europa cu bani putini

Cum alegi autobuze ieftin pentru a vizita Europa cu bani puțini

Încercată și testat de mulți, călătoria prin Europa cu autobuzul poate fi cea  mai accesibilă opțiune de a explora vechiul continent. Este posibil să nu fie la fel de confortabilă ca o călătorie cu trenul și, cu siguranță, va dura mai mult decât una cu avionul, dar este mult mai ieftin să mergi cu autobuzul în Europa.

Există mai multe companii de autobuze pentru a călători prin Europa cu bani puțini. Mai jos, am enumerat companiile mari în ordine alfabetică, pentru a îți fi mai ușor să alegi.


Busabout

Busabout este un serviciu de autobuze hop-on hop-off, cu diverse rute de călătorie în Europa. Am aflat prima dată despre el de la o fată din Australia pe care am cunoscut-o într-un hostel din Dubrovnik. Își rezerva următoarea destinație cu doar 2 sau 3 zile înainte, în funcție de costurile de cazare și disponibilitate, deci Busabout oferă multă flexibilitate. De asemenea, mi-a spus că a observat că majoritatea europenilor nu știu de Busabout, deși este foarte des utilizat de călătorii australieni.

Busabout este o  opțiune bună pentru călătorii singuri. Pe lângă faptul că vine cu un ghid, turul tău hop-on hop-off poate include și unele activități de grup, care te pot ajuta să socializezi mult mai ușor, mai ales dacă ești timid(ă).

Un dezavantaj al Busabout este că poți vizita doar rutele disponibile. Dacă vrei să te abați de la ele, va trebui să căți un alt mod de a ajunge acolo. Acesta este un cost suplimentar pe care trebuie să îl ai în vedere atunci când planifici itinerariul vacanței în Europa cu bani puțini.


Eurolines

Eurolines combină rețelele naționale de autobuze din țările din Europa. Nu sunt la fel de confortabile sau flexibile ca alte servicii de autobuz din Europa. Pe de altă parte, Eurolines are avantajul de a oferi mai multe rute.

Prin urmare, Eurolines îți poate oferi mai multă libertate atunci când alegi destinațiile, dar va fi mai dificil să schimbi datele sau orele biletelor sau să anulezi călătoriile în cazul în care te răzgândești sau intervine ceva.


Flixbus

Cea mai răspândită opțiune pentru a vedea Europa cu autobuzul este, fără îndoială, FlixBus. Autobuzele lor sunt confortabile, au mult spațiu pentru bagaje, wi-fi pentru a te distra în timpul călătoriei și prize pentru a îți încărca dispozitivele electronice din mers.

Flixbus acoperă 28 de țări europene cu peste 20.000 de destinații. Și partea cea mai bună? Prețurile biletelor încep de la 5,00!

Cei care vor mai multă flexibilitate în timp ce vizitează Europa cu bani puțini ar trebui să încerce biletul de autobuz Interflix Euro. Cu acesta, poți alege să călătorești în 5 orașe în 3 luni sau mai puțin. Și costă doar €99,00. Biletul Interflix oferă probabil cea mai ieftină opțiune de transport pentru a vedea Europa cu bani puțini. De aceea este o  alegere preferată de călătorii spontani.


Megabus

Megabus este probabil cea mai ieftină opțiune de a călători prin Marea Britanie. Pentru restul Europei, compania este sub umbrela Flixbus. Dar pentru a descoperi Anglia, Scoția și Țara Galilor, este probabil cel mai convenabilă variantă, biletele începând chiar de la £1,00.

Pentru a călători prin Marea Britanie, compară Megabus cu National Express pentru a găsi cea mai bună ofertă posibilă.


apus pe drum de tara in mölsheim germania

Mergi cu mașina și vezi Europa cu bani puțini

Dacă te simți cel mai confortabil atunci când călătorești cu mașina, atunci trebuie neapărat să iei în considerate această variantă pentru a vizita Europa cu bani puțini. Un alt avantaj de a călători cu mașina în Europa este că  veți ajunge să explorați orașele mici și mediul rural mai mult decât cu trenul sau autobuzul .

Există trei alternative pentru a explora Europa când nu pleci cu mașina personală: închirierea unei mașini, utilizarea BlaBla Car sau a unui serviciu similar și autostopul. Mai jos, vei găsi detaliate toate aceste opțiuni pentru a vizita Europa cu bani puțini.


europa cu bani putini cu masina de inchiriat
O mașină mică poate fi mai ușor de manevrat pe străzile înguste

Închirierea unei mașini în Europa

Pentru cei din SUA mai ales, reducerea costurilor la închirierea unei mașini în Europa înseamnă să știe să conducă o mașină cu schimbător de viteze. Închirierea unei mașini cu transmisie automată va costa mai mult.

Trebuie să ții cont și de costurile suplimentare pentru trecerea cu mașina într-o altă țară sau depunerea într-un alt oraș. De exemplu, am verificat recent închirierea unei mașini timp de patru zile din Constanța. Lăsarea mașinii în București la final însemna să plătim aproape €500. Așa că am ales să închiriem mașina pentru a explora litoralul și Delta Dunării, revenind în Constanța pentru a lua trenul spre București. Astfel, am plătit sub €100 pe mașină pentru 4 zile.

Când planifici bugetul pentru vacanța în Europa, nu uita să iei în considerare toate taxele suplimentare pentru închirierea unei mașini, cum ar fi asigurarea, taxele de drum, combustibilul și costurile de parcare. De exemplu, în România, plătești o vignietă care costă €28 pe an, oferindu-ți acces la toate drumurile noastre (minus taxa de pod când mergi pe litoral), în timp ce un drum din sudul Franței la Monaco însemna să plătiți mai mult de atât într-o singură zi. Și, în timp ce în România considerăm o taxă de parcare de 10 RON pe zi scumpă în capitală, în Parisul sau Monaco probabil nu vei găsi parcare cu plată în care să acoperi o oră cu aceeași sumă de bani.

Deși există multe dezavantaje când închiriezi o mașină în Europa,  în unele destinații turistice merită să ai mai multă libertate. Iar unele parcări sunt gratuite. Prin urmare, vezi cum stau lucrurile la destinația aleasă înainte de a lua decizia de a închiria o mașină în Europa. După aceea, poți compara prețurile la fel ca în cazul zborurilor cu un website precum Expedia.

Închirierea unei mașini în Europa este o opțiune foarte bună pentru familii și grupuri.


blablacar europa cu bani putini

Folosește BlaBlaCar pentru a vizita Europa cu bani puțini

Dacă ești în căutarea celui mai ieftin mod de vizita Europa, ia în considerare BlaBlaCar. Este un serviciu de ridesharing foarte răspândit în Europa. Acesta a devenit atât de căutat încât atunci când căuți indicații pe Google Maps ai BlaBlaCar ca mod de transport, alături de mașină, autobuze și mers pe jos.


Este BlaBlaCar cea mai bună alegere pentru tine?

BlaBlaCar lucrează la un sistem de feedback similar cu cel de pe Airbnb și Couchsurfing, deci poți afla în avans despre experiențele altor persoane. Cu toate acestea, pentru a te simți mai în siguranță, poți și să partajați locația live cu un prieten prin Facebook Messenger sau Whatsapp în timpul deplasării cu mașina.

În ceea ce privește BlaBlaCar, acest serviciu îți este util dacă:

  • Călătorești singur(ă) cu propria mașină și vrei să iei alți oameni care să îți țină companie pentru a reduce costurile de transport.
  • Căuți un mod accesibil și prietenos de a vizita Europa. Ajungi să întâlnești localnici care îți pot vorbi despre zonă/obiectivele turistice sau să cunoști alți călători ca tine.

Căută și vei găsi călătorii cu mașina la prețuri mici de 5 €!

BlaBlaCar este o alegere bună pentru cei care pleacă cu rucsacul în spate ca să vadă Europa cu bani puțini.


europa cu bani putini facand autostopul
Autostopul: cel mai ieftin mod de a vizita Europa cu mașina

Vizitează Europa cu bani puțini făcând autostopul

Dacă pleci în vacanță cu un buget cu adevărat restrâns, ar trebui să iei în considerare autostopul pentru a vizita Europa cu bani puțini. Cu toate acestea, de  fiecare dată când te urci într-o mașină, îți asumi un risc, pentru că nu știi nimic despre șofer și despre posibilii pasageri ai acestuia. În același timp, nu știi nimic despre abilitățile de conducere ale acelei persoane, deci poți pierde mult timp dacă sunt exagerat de prudenți sau îți poți risca viața dacă nu sunt atenți la drum când sunt la volan.

Poți să te alegi și cu un bun tovarăș de drum, desigur. Dar pune răul în față și asigură-te că un prieten apropiat sau un membru al familiei știe unde mergi și cam în cât timp ar trebui să ajungi acolo dacă totul merge bine. Ca și în cazul BlaBlaCar, poți partaja locația live printr-o aplicație mobilă.


calatorii durabile in europa pe bicicleta
Ciclismul este ideal pentru călătorii sustenabile când vizitezi Europa cu bani puțini

Călătorii durabile: Merci cu bicileta și vezi Europa cu bani puțini

Dacă știi să mergi cu bicicleta și nu intenționezi să parcurgi distanțe lungi într-un timp scurt, puteți încerca să vizitezi astfel Europa cu bani puțini. Avem câțiva prieteni care călătoresc acum prin zonele rurale din Franța, stau la ferme și învață despre agricultură și meșteșuguri tradiționale.

Vizitarea Europei cu bicicleta este o variantă excelentă de călătorie sustenabilă, unde te poți conecta la cu natura, să îți testezi limitele și să protejați mediul în timp ce îți îndeplinești visul.

Încearcă Warmshowers ca să îți faci noi prieteni. Este un site similar cu Couchsurfing, creat doar pentru comunitatea de bicicliști călători.


cazare ieftina in europa

Cum găsești cazare ieftină în Europa

După transport, cazarea va fi cel mai mare cost din bugetul de vacanță. Și în funcție de destinație, nu e mereu ușor să găsești cazare în Europa cu bani puțini. De exemplu, am rezervat cazare în Dublin cu 3 luni în avans și am plătit mai mult de €100 pe noapte într-o cameră aproape de Temple Bar. Dar, în Balcani, fără nicio rezervare prealabilă, poți obține o cameră dublă cu un preț de până în €20 pe noapte. Habar n-am despre Londra și Paris pentru că am stat întotdeauna cu prietenii sau familia. Dar, în aceste capitale scumpe, știu de la alții cât de dificil este să găsești cazare decentă când vizitezi Europa cu bani puțini.


Cum să găsești hoteluri ieftine când vizitezi Europa cu bani puțini

  1. Compară prețurile înainte de a rezerva cazarea. Căutați un loc ieftin unde să stai în Europa pe agregatoare precum Airbnb, Booking sau Trivago, dar și pe websiteuri individuale. Pentru a economisi timp, poți sări direct la căutarea cazării pe HotelsCombined. După cum o spune și numele, ofertele lor combină majoritatea websiteurilor menționate mai sus.
  2. Nu rezerva cazare chiar în centrul orașului. Deși economisești bani pe transport, va fi dificil să te adaptezi la costurile mari de cazare atunci când îți planifici bugetul de călătorie. În schimb, căută ceva situat la una sau două stații de autobuz/metrou distanță de principalele obiective turistice. De exemplu, la Roma, am găsit cazare bună și ieftină la doar 20 de minute de Colosseum. De asemenea, am fost departe de centrul zgomotos al orașului, permițându-ne să ne odihnim corespunzător și să ne bucurăm de vacanța noastră la Roma.
  3. Evită hotelurile ieftine din apropierea aeroportului/prea departe de centrul orașului. Vei economisi bani pe cazare, dar vei cheltui mai mult pe transport. Chiar dacă ai un abonament pentru transportul în comun, acesta nu acoperă în mod normal traseul către și de la aeroport. În plus, vei pierde foarte mult timp în tranzit, poate chiar blocat(ă) în trafic, în loc să vizitezi Europa.

Reținând aceste sfaturi de călătorie, să aruncăm o privire mai atentă la opțiunile pe care le ai pentru a vizita Europa cu bani puțini:


hotel ieftin in europa

Hoteluri ieftine în Europa

Dacă vei căuta puțin, vei descoperi că există o mulțime de hoteluri ieftine în toată Europa. Sigur, nu toate par primitoare. Atâta timp cât nu ai așteptări prea ridicate, vei găsi totuși ceva potrivit bugetului tău.

Dacă ești în căutarea unui loc confortabil și convenabil pentru a te caza în Europa,  rezervă cazarea la un lanț hotelier ieftin, cum ar fi  Ibis  sau Travelodge (Marea Britanie).

Reține că un hotel ieftin poate fi uneori mai bun la preț decât un hostel, mai ales dacă pleci în vacanță cu familia sau prietenii.


hostel ieftin in europa

Hosteluri cu prețuri mici în Europa

Uneori, cea mai bună alegere este rezervarea unui hostel în centrul orașului sau în apropiere. Nu este doar un loc ieftin pentru a te caza, ci și unul convenabil, deoarece este situat la câțiva pași de tot ceea ce vrei să vizitezi.

Desigur, hostelurile din centrul orașului sunt ieftine numai dacă stai într-un dormitor cu alți oameni. În caz contrar, cazarea într-o cameră privată la un hostel poate duce la costuri mai mari decât rezervarea unui hotel ieftin.

Dacă nu ai mai stat înainte într-o cameră comună la un hostel, iată câteva dezavantaje pe care ar trebui să le iei în considerare:

  • Nu toate hostelurile au stingere.  Asta înseamnă că în timp ce încerci să dormi, alții au chef de distracție. De exemplu, când ne-am cazat la Wanderers Hostel din Shkoder, Albania, l-am enervat pe unul dintre tovarășii noștri de drum. El voia să doarmă, în timp ce noi și toți ceilalți din hostel făceam karaoke în curte.
  • O odihnă bună este dificilă într-un dormitor comun. Chiar dacă există oră de stingere, unii sforăiesc. Sau vorbesc în somn. Sau intră și ies din cameră în timpul nopții. Și deși ai dopuri de urechi și o mască de dormit când dormi în hostel, s-ar putea uneori să nu fie suficiente.
  • Nu ai multă intimitate într-un dormitor comun. Dincolo de ideea că unele hosteluri au camere în care fetele și băieții dorm la comun, ești mai mereu în același spațiu cu toată lumea. Am citit recent într-un grup pentru călătoare singure cât de dificil le este uneori să își spele și să își usuce lenjeria intimă când se cazează în hostel. Deci și asta este ceva de avut în vedere.
  • Împarți baia cu toată lumea. Și în funcție de câte toalete sau dușuri sunt disponibile, poți să așteptați mult și bine uneori.

Cu toate acestea, este minunat să stai într-un hostel!  Întâlnești oameni noi și îți faci prieteni, descoperi tot felul de chestii de încercat și locuri de văzut și părăsești zona de confort.

De fapt, i-am cerut lui Mathieu să stăm mai des în hosteluri în următoarele călătorii pentru că multe au limite de vârstă. Sunt multe care nu acceptă copii și unele care nu primesc oaspeți peste 34 de ani. Dacă bifezi sau ambele căsuțe, îți va fi mai dificil (dar nu imposibil!) să găsești un hostel potrivit când călătorești în Europa cu bani puțini.

Dacă ai decis că șederea într-un hostel este cea mai bună opțiune pentru tine, poți căuta cu ușurință locuri disponibile și rezerva cazare prin Hostelworld.

Dacă te deplasezi mult dintr-un loc în altul, încearcă să rezervi hosteluri care fac parte dintr-un lanț, deoarece vei obține mai multe avantaje, cum ar fi spălătorie gratuită, băuturi, gustări etc.

Pentru a economisi bani atunci când călătorești în Europa și pentru a îți face vacanța mai confortabilă, căută cazare la hosteluri cu mic dejun, cafea și ceai incluse în preț. Ah, și wi-fi, desigur!


airbnb in europa cu bani putini

Închirierea unui apartament în Europa

În funcție de durata vacanței în Europa, poți închiria un apartament pentru câteva zile sau câteva săptămâni. În funcție de câtă intimitate vrei, poți închiria o cameră în casa cuiva sau întregul apartament. Oricum, închirierea unui apartament în regim hoteliereste una dintre cele mai ieftine cazări în Europa atunci când călătorești într-un grup de prieteni sau cu familia.

Airbnb pare să fie un favorit în rândul celorlalți călătoricu buget redus pe care îi cunosc. Are câteva oferte cu adevărat grozave și îți dă ocazia de a trăi ca un localnic atunci când vizitezi Europa cu bani puțini.

Deși am avut experiențe cu adevărat minunate cu Airbnb, am avut parte și de una oribilă în Berlin, anul trecut. Apartamentul era murdar, gazda a lăsat un avocado putrezit în frigider, vase murdare în chiuvetă, prosoape folosite și ude în baie. Și am descoperit toate astea după o călătorie cu autobuzul pentru a ridica cheile de la un restaurant. Chei care au deschis doar ușa apartamentului, dar nu și ușa de la intrarea în bloc. Nici un răspuns din partea gazdelor decât după ce șederea noastră s-ar fi terminat. A fost o problemă să le dăm și cheile înapoi!

Asistența clienților Airbnb prin telefon nu a fost de niciun ajutor, deoarece rezervarea a fost făcută de Mathieu, iar eu am sunat în timp ce el era încă la serviciu. Și, până la urmă, am primit doar înapoi banii de la gazdă. Airbnb nu ne-a rambursat niciodată comisionul lor, deși am rezervat ceva promovat pe platforma lor, fără care nu am fi găsit această cazare. Ah, și putem rezerva doar prin contul lui Mathieu, deoarece al meu a fost suspendat și nimeni de la Airbnb nu îmi spune de ce sau cum îl pot recupera. Și nu pot face altul.

Prin urmare, preferăm să  închiriem apartamente prin Booking.com. Nu numai că am avut parte doar de gazde uimitoare, dar primim și o mulțime de reduceri. În Berlin, am părăsit Airbnb și am găsit o ofertă de ultimă oră foarte bună pe Booking pentru un hotel drăguț, unde am rămas tot weekendul.


camping in europa la henningsvær in norvegia
Camping în Europa. Henningsvær, Norvegia

Cu cortul prin Europa

Probabil cea mai ieftină cazare în Europa este cu cortul. Poți găsi campinguri pentru a îți pune cortul sau pentru a închiria o rulotă, o căsuță sau un cort chiar și în marile orașe din Europa. Există unele campinguri care au și dormitoare comune.

În timp ce unele campinguri sunt situate în orașe, există și altele la periferie. Economisești bani pe cazare, dar vezi cât vor crește costurile de transport. Verifică dacă e rentabil înainte să rezervi ceva.

Vei găsi campinguri cu bucătării complet echipate, dușuri adecvate și servicii de spălătorie. Și, dacă ai propriul cort, ai putea chiar să mergi cu cortul în munți, așa cum au făcut câțiva dintre prietenii noștri când au venit în România. (Aceiași care explorează Franța cu bicicleta acum!)

Și, dacă călătorești cu copii, cazara la camping poate fi o experiență distractivă. De obicei au locuri de joacă și nu trebuie să îți faci griji cu privire la ce se va întâmpla cu copilul tău dacă se joacă un pic afară, cum ar fi dacă ai sta într-un hotel/apartament.

Citește și
Cu rucsacul în munți: Ghid pentru începători


couchsurfing in europa cu bani putini

Couchsurfing în Europa

În timpul aventurii tale prin Europa, poți beneficia și de cazare gratuită. Acest lucru este posibil cu Couchsurfing, unde gazdelor li se interzice să perceapă bani pentru a te caza. Moneda acceptată constă în povești de călătorie, prietenie sau împărtășirea unei abilități cu gazda ta. Este ca și cum ai sta la un prieten, doar că abia l-ai cunoscut.

Dacă te îngrijorează siguranța proprie, căută gazde verificate, cu multe recenzii bune. Și asigură-te că vei dormi ntr-un pat diferit de gazdă, dacă nu într-o cameră separată.

Pentru a fi singur un couchsurfer, ar trebui să îți actualizați profilul, să scrii mesaje drăguțe înainte de călătorie atunci când contactezi gazda și să să comporți frumos pe durata șederii. Lasă feedbackuri sincere după ce întâlnești alți couchsurferi.

Când călătorești Europa cu bicicleta, încearcă Warmshowers, o comunitate pentru bicicliștii care călătoresc.


pet sitting in europa cu bani putini

Apartamente în Europa

Și localnicii călătoresc. Și atunci când o fac, uneori își trec locuințele în regim hotelier. În schimbul cazării, casa nu este lăsată goală și vulnerabilă la spargeri, plantele lor sunt udate și animalele de companie sunt îngrijite.

Poți chiar să stai în orașe mari din Europa fără să plătești nimic. Trăiești ca un localnic și nu trebuie să împarți spațiul cu nimeni altcineva. Și gândește-te câte chestii poți face cu banii pe care i-ai fi dat pe cazare în acele destinații scumpe!

Poți căuta oportunități pe Trusted Housesitters. Casele din destinațiile preferate dispar repede, așa că îți recomand să îi umărești mai bine pe twitter.


cazare camin universitar europa

Cămine universitare din Europa

Chiar dacă nu ești student, poți economisi bani rezervând cazare în camere de cămin goale. Deși camerele nu au nimic special, ele sunt de obicei confortabile și uneori vin și cu micul dejun inclus.

Poți rezerva aici cazare în campusuri universitare din Austria, Franța, Irlanda, Italia, Malta, Portugalia, Spania, Turcia și Marea Britanie. Dar vei găsi camere de cămin și dincolo de acestwebsite. În România, de exemplu, știu că cele din Cluj sunt listate online imediat ce se publică datele următorului festival Untold.


mananca in europa cu bani putini

Cum să mănânci în Europa cu bani puțini

Ai biletele de avion, ți-ai rezervat transportul și cazarea în Europa. Următoarea cheltuială majoră care afectează bugetul de călătorie o reprezintă hrana și băuturile din timpul vizitei în Europa.

Când vizitezi Europa cu bani pușini,  ar trebui să să cheltuiești sub €50 pe zi. Desigur, bugetul pentru mâncare variază mult în funcție de destinație. Este greu să compari costurile unei mese în Suedia cu una din Macedonia de Nord, de exemplu. În timp ce în Macedonia de Nord poți mânca frecvent la restaurante, în Suedia probabil vei căuta meniuri de prânz și vei explora supermarketurile pentru a găti singur(ă).

Oricum,  este bine să aloci un buget mai mare pentru mâncare decât ceea ce estimezi inițial. Vei fi într-un loc nou, s-ar putea să vezi o terasă frumoasă și primitoare sau un pub prietenos pe care vrei să îl vizitezi. Sau prietenii tăi poate vor să iasă un pic mai des în oraș și îți vei dori să mergi cu ei. Poate fi dificil să găsești un magazin alimentar în zonă sau poate te vei simți prea obosit(ă) să gătești după o zi intensă de vizitat. Indiferent de caz, dacă aloci mai mult decât estimezi ești gata pentru orice. Și dacă vei cheltui mai puțin decât ai crezut, la finalul vacanței te poți răsfăța mai mult.

Indiferent de destinație, vezi mai jos câteva sfaturi despre cum să mănânci în Europa cu bani puțini:


iesitul la restaurant in europa

Mâncarea în Europa

Gustarea bucătăriei locale ar trebui să facă parte din fiecare călătorie și, prin urmare, este important să ieși la restaurant și să încerci diverse feluri de mâncare. Totuși, asta nu trebuie să îți dea peste cap bugetul de călătorie.


Cum să încerci bucătăria locală la un cost mai mic

  1. Limitează ieșirile în oraș. Încearcă să mănânci la restaurant o dată pe zi.
  2. În loc să ieși la restaurant pentru a lua cina, mergi la prânz. Există multe restaurante cu specialități excelente de prânz/meniul zilei, incluzând de obicei aperitiv și fel principal sau fel principal plus desert. Dacă sunt generoși, meniul zilei vine cu toate cele trei: aperitiv, fel principal și desert. Uneori, includ și căte o băutură.
  3. Mergi unde mănâncă localnicii. Când alegi unde să mănânci, uită-te dacă locul este gol sau aglomerat. Apoi, dacă are clienți localnici sau turiști. Dacă sunt în mare parte turiști, mergi la una sau două străzi mai încolo de obiectivele turistice. Caută întotdeauna un loc popular în rândul localnicilor nu doar pentru că ar putea însemna prețuri mai accesibile, ci pentru că este, în general, un semn că au bucătar bun.

tapas spaniol mancare ieftina in europa
Tapas spaniol

Mâncăruri specifice la momente-cheie

În funcție de locul în care mergi, există câteva momente ale zilei în care poți mânca bine și ieftin dacă acorzi atenție semnelor expuse de restaurant afară.

De exemplu, în Italia, ar trebui să căuți tavola calda la cafenele care oferă mâncare gătită în casă la prețuri mici. De asemenea, ar trebui să căutați localuri care servesc pizza al taglio, care este mult mai ieftină decât cea pe care o găsești într-un restaurant.

Există locuri care servesc aperitivo în Italia, seara, după ora 19.00. Cu fiecare băutură alcoolică pe care o comanzi, primești o gustare sau acces la un bufet. Când am mers pe jos din Vatican în Trastevere, ne-am oprit să bem Sangria și ni s-au oferit farfurii uriașe cu chipsuri de cartofi proaspăt scoși din cuptor, cu sare și piper deasupra. Și apoi am mai luat o tură de Sangria, care a venit cu o altă farfurie imensă de chipsuri delicioase. Dacă nu ne-am fi întors la hotel târziu în acea zi, ar fi fost suficient să sărim peste cină după aceea.

Alte oportunități de gustare de care trebuie să ții cont când vizitezi Italia sunt cicchetele din Veneția. Aceste mici gustări sunt servite în baruri tradiționale sau osterii numite bacariCicchetti pot fi tartine mici, măsline, porții mici de fructe de mare, carne sau legume. Prețurile pot fi sub €1 porția și, la fel ca și în cazul tapas spaniole, poți comanda mai multe feluri de mâncare și combina pentru a face o masă completă.

Și ce tot vorbim despre despre tapas spaniole, există încă baruri tradiționale care le oferă gratuit la fiecare bere comandară. Seamănă cu aperitivo italian, menționat mai sus.

O altă oportunitate de a mânca în Spania cu bani puțini  este să cauți o brutărie sau panadería. Acolo, poți găsi empanadas: produse de patiserie umplute, la cuptor sau prăjite, servite fierbinți sau reci.

Și în Grecia poți economisi mult dacă mănânci gyros sau souvlaki  în pită în loc să le iei la farfurie. Porțiile sunt mai mici, dar în mod normal sunt suficiente pentru o masă.


cost mancare street food in europa

Încearcă street food

Când călătorești în Europa cu bani puțini, mâncarea stradală este o cale excelentă de a explora bucătăria locală și internațională fără a cheltui prea mult. Poți întâlni standuri de mâncare pe stradă, când mergi pe jos, dar poți găsi multe la un loc când mergi în piețele alimentare.

În Italia, poți găsi Mercato Centrale atât în ​​Roma, cât și în Florența, cu mâncare stradală, dar și cu restaurante.

În Londra, nouă ne-a plăcut foarte mult să mâncăm în Camden Market și Borough Market. Și în Dublin am profitat de piața alimentară din weekend din Temple Bar, unde am mâncat niște plăcinte delicioase cu cartofi și fursecuri enorme.

Înainte de a călători într-un destinație, căută piețe alimentare permanente sau temporare în zonă. Încerc mereu să gust mâncarea stradală și uneori planific ceea ce vizitez într-o zi în funcție de când și de unde sunt piețele cu mâncare stradală.

Uneori, poți da peste festivaluri de mâncare stradală sau festivaluri care au și mâncare stradală. Vezi dacă poți găsi ceva de genul în timpul vizitei tale. Astel, vei avea parte de cină și spectacol!


gateste cu bani putini in europa
Gătitul împreună poate fi foarte distractiv și economic!

Cumpără local și gătește singur(ă)

Un mod minunat de a explora un oraș este de a vizita piețele locale, precum piețele fermierilor. Caută produsele locale proaspete și cumpără orice ai nevoie pentru a îți prepara singur(ă) masa. Caută cele mai bune oferte și aruncă o privire la ce cumpără localnicii pentru a face cele mai bune alegeri. Poți și să îți intrebi gazda/recepționerul unde se duc la cumpărături de alimente în zonă: s-ar putea să te ajute să faci o afacere bună!

Iar când gătești nu trebuie să faci ceva complicat și poți chiar să încerci să pregătești ceva specific bucătăriei locale. Este destul de ușor să-ți prepari propria salată Caprese sau o salată grecească, de exemplu.

Poți merge și la un supermarket din apropiere după ingrediente sau semipreparate din bucătăria locală. Prezentarea nu va fi la fel ca într-un restaurant, dar este ok pentru prețul pe care îl vei plăti.

Încearcă să îți gătești masa cel puțin o dată pe zip și vei fi uimit(ă) de câți bani poți economisi astfel pentru a îi distribui apoi spre activități sau vizite la obiective turistice.

NB.  Desigur, gătirea propriilor mese atunci când călătorești este o opțiune dacă te cazezi într-un loc cu o bucătărie privată sau comună. Deci atunci când închiriezi un apartament/o casă în regim hotelier sau alegi să stai într-un hostel/camping.


brutarie ieftina paris

Alte idei să mănânci cu bani puțini în Europa

  1. Mic dejun gratuit? Când cauți cazare în Europa, alege un hotel sau un hostel care oferă micul dejun gratuit. De obicei va fi un mic dejun continental, deși uneori poate fi doar un produs de patiserie dulce sau sărat. Eu asta am avut la Wanderers Hostel din Albania, dar a fost suficient pentru a nu îmi fi foame până la ora prânzului.
  2. Mergi la o brutărie pentru micul dejun. Dacă nu ai micul dejun inclus la cazare, poți căuta o brutărie în apropiere. Este o opțiune foarte convenabilă și rapidă pe care am folosit-o în țări precum Italia, Grecia și Franța.
  3. Ieși la un picnic. Poți face cumpărături rapide într-un supermarket și găsi tot ce ai nevoie pentru un adevărat festin. În majoritatea orașelor, poți merge într-un parc sau o grădină publică. În Paris, ar trebui să savurezi pâine, brânză și vin pe malul Senei. Și dacă ești lângă mare, încearcă un picnic pe plajă sau pe o stâncă în timp ce privești apusul.

baruri ieftine in europa

Băuturile și barurile din Europa cu bani puțini

În Europa, ai o mulțime de beri și vinuri excelente, alături de băuturi alcoolice locale specifice. Te sfătuiesc să încerci tipurile locale de alcool măcar pentru a afla despre ce este vorba. Iar când vine vorba de bere și vin, alege ce consumi în funcție de destinație.

De exemplu, găsești o selecție excelentă de stouturi în Marea Britanie și Irlanda. Dar nici faimosul Guinness nu are același gust odată ce ieși din Irlanda. Și același lucru este valabil și pentru berea germană.

Apoi, ai locuri ca Franța și Italia, care sunt renumite pentru vinurile lor. Și există locuri precum România și Republica Moldova care te vor surprinde cu vinurile locale. Deși pline de aromă, cele din urmă sunt mult mai puternice decât cele franceze. (După ce a savurat Fetească Neagră, Mathieu găsește vinurile franceze foarte ușoare, uneori chiar apoase, deși tot delicioase.)

În Grecia, însă, te sfătuiesc să mergi pe bere sau vin îmbuteliat atunci când ieși în oraș. Vinul casei roșu este rar, mai ales în Atena. Și uneori este adus pe masă în sticle ciudate de plastic, similare cu cele pentru băuturile carbogazoase.

În ceea ce privește whisky, este mult mai ieftin în țările care îl produc. Cu toate acestea, deși Franța crește ca producător de whisky, prețurile de acolo sunt mai mari decât în ​​Marea Britanie, de exemplu.


economiseste bani vizita luvru paris
Louvrul noaptea, la Paris, în Franța

Cum să economisești bani când vizitezi Europa

Ei bine, ți-ai rezervat biletele de avion, ai decis tot legat de transport și unde te cazezi în Europa și ți-ai pregătit și bugetul pentru mâncare. Următorul pas este să decizi ce trebuie să vizitezi și să faci în fiecare destinație de pe lista ta. Și când spun trebuie, vrea să spun ceea ce vrei să vezi cu adevărat în timpul pe care îl ai la dispoziție, nu ce se regăsește pe lista tuturor.

Dacă obiectivele turistice sau activitățile dorite nu sunt disponibile tot timpul și/sau gratuite, accesează websiteurile oficiale. Acolo, ar trebui să afli:

  • Când poți merge, pentru a evita adăugarea acestui obiectiv la itinerarul tău într-o zi sau la o oră când este închis
  • Cât te costă vizita, pentru a adăuga suma la bugetul de călătorie
  • Dacă poți rezerva biletul online.

Rezervarea biletului în avans îți poate limita flexibilitatea, deoarece trebuie să fii într-un anumit loc într-o anumită zi și poate la o anumită oră. Cu toate acestea, de obicei, înseamnă că poți sări peste statul la coadă și economisi mult timp la obiectivele aglomerate cu turiști.

Rezervarea biletului online poate însemna și economisii suplimentare sau opțiunea de a obține un bilet combinat, oferind acces și la alte obiective turistice la preț redus.


tururi gratuite europa

Descoperă Europa prin tururi de mers pe jos gratuite

Există tururi gratuite de mers pe jos în majoritatea orașelor europene. Acestea durează cel puțin o oră și te duc în cele mai importante locuri din oraș cu informații și explicații date de un localnic pasionat. La final, dacă ți-a plăcut turul, poți oferi un bacșiș ghidului.


degustare branzeturi in europa cu bani putini
Degustare de brânzeturi

Rezervă activități și tururi în Europa

Oferte excelente pentru activități și tururi specifice sunt disponibile prin intermediul partenerilor mei: GetYourGuide, Viator, Tours4Fun și The Tour Guy. Eu le analizez des și actualizez Magazinul Călătorului cu cele mai bune oferte găsite pe aceste motoare de căutare de excursii, tururi și activități turistice. Aruncă o privire și sigur vei descoperi ceva pentru a vizita Europa cu bani puțini!


card turistic ieftin vizita florenta
Galeria Uffizi din Florența, Italia, poate fi văzută cu Firenze Pass

Obține un card de turist

În unele orașe europene, merită să obții un city pass. Nu numai că îți oferă acces gratuit la principale atracții turistice și reduceri la altele, dar uneori au și transportul inclus/disponibil la preț redus. Alte avantaje ale unui city pass sunt săritul peste cozi și reduceri la restaurante și/sau magazine partenere.

Este întotdeauna bine să vezi dacă un city pass include ceea ce te interesează. În caz contrar, ar putea fi mai ieftin să cumperi biletele la obiectivele turistice și transportul separat. Nu uita să faci întotdeauna o comparație și să alegi cea mai convenabilă opțiune.

Încearcă să îți planifici itinerariul astfel încât să limitezi numărul de zile în care ai nevoie de city pass.


vacanta ieftina in europa in dublin irlanda
Podul Ha’penny peste râul Liffey din Dublin, Irlanda

Deplasarea în orașele europene

Poate că este mai convenabil să cumperi biletele la obiective și transportul în comun separat sau poate că locul pe care îl vizitezi nici măcar nu are city pass. Indiferent de situație, poți alege mereu între transportul în comun, transportul privat și mersul pe jos.


transportul in comun in europa
Metroul din Londra, Marea Britanie

Transportul în comun din Europa

Un mod minunat de a descoperi un orașnou este să folosești transportul public ca localnicii. Nu este doar una dintre cele mai convenabile opțiuni, dar te poate ajuta și să descoperi noi mijloace de transport. Nu toate orașele au metrou, ambarcațiuni, autobuze supraetajate sau tramvaie!

Dacă vei folosi transportul în comun când vizitezi Europa cu bani puțini, fă cercetări pentru fiecare destinație de pe lista ta și verifică dacă este mai convenabil să cumperi câte o călătorie sau abonamente de o zi/pe perioade de timp mai lungi.

Verifică dacă ai noroc și abonamentul include și traseul către și de la aeroport pentru orașele în care va trebui să ajungi sau să plecați cu avionul.


autobuz hop on hop off in dublin irlanda cu bani putini
Autobuz hop-on hop-off în Dublin, Irlanda

Autobuzele hop-on hop-off

Dacă ai puțin timp la dispoziție sau ai probleme de mobilitate, poți descoperi multe într-un oraș nou cu un autobuz hop-on hop-off. În timp ce am mers cu unul la Viena pentru că Mathieu și-a rănit glezna, în Florența mi s-e pare absolut necesar. Îți oferă o perspectivă cu totul nouă a orașului și a străzilor înguste atunci când stai pe puntea de sus. Dar la Londra, unde transportul în comun oferă deja câteva trasee grozave în autobuze supraetajate, mi se par neinteresante autobuzele pentru turiști.

Dacă orașul pe care îl vizitezi este situat pe un râu navigabil și/sau are o mulțime de canale (de exemplu, Amsterdam), căută  croaziere hop-on hop-off.


inchiriere biciclete in europa
Biciclete în Amsterdam, Olanda

Închirieri de biciclete și scutere când vezi Europa cu bani puțini

Dacă te simți pregătit(ă), poți închiria o bicicletă sau un scuter pentru a explora orașe europene. Nu numai că vei evita traficul în timp ce vizitezi obiectivele turistice, dar vei economisi și niște timp. Nu mai vorbim de faptul că ciclismul este o modalitate excelentă de a te menține în formă în timpul călătoriei!


tur de mers pe jos in florenta italia cu bani putini
Oameni care merg pe Ponte Vecchio din Florența, Italia

Mergi pe jos în toată Europa

Mersul pe jos este probabil cel mai bun mod de a descoperi orașele europene. Ca să nu mai zic că este absolut gratuit! Cât timp te țin picioarele, poți merge oriunde, în special pe acele străzi pitorești pe care le-ai văzut pe Instagram!


reducere uber in europa
Apelarea unui Uber este destul de ieftină în unele țări europene

Taxiuri și Uber

În unele țări taxiurile și Uber sunt accesibile! Este convenabil să iei un taxi sau un Uber, mai ales dacă ești în vacanță cu prietenii sau familia.

Prima dată cu Uber?
Folosește codul  mirela45ue când te înscrii și primește o cursă gratuită!


vizita europa cu bani putini

Ești gata să vizitezi Europa cu bani puțini!

Având în vedere tot ceea ce am acoperit mai sus, ești gata să pleci în vizită în Europa cu bani puțini! Dacă ai nevoie de ajutor pentru a îți planifica itinerariul, nu ezita să mă contactezi!