Cum să mergi în cele mai bune vacanțe singur

Vacanțele singur sunt geniale și te schimbă pe viața. Dar să mergi singur în vacanță înseamnă multă planificare pentru situații neprevăzute, care se pot întâmpla sau nu. Planificând corect, te vei bucura de cele mai bune vacanțe singur, adunând amintiri frumoase în loc să trăiești dezastre pe care le-ai fi putut evita.

În această articol al blogului de călătorii, vei afla mai multe despre cum să pregătești cele mai bune vacanțe singur.


economii pentru vacante singur

Strânge mai mulți bani decât crezi că ai nevoie

Este posibil să fi învățat și testat mai toate sfaturile de călătorie cu bani puțini de pe internet, dar întotdeauna trebuie să lași loc pentru neprevăzut. Când ți se întâmplă ceva imprevizibil s-ar putea să descoperi că ai nevoie de mai mulți bani decât ai luat la tine în vacanță. Crede-mă, nu vrei să te trezești blocat într-o țară străină singur, fără fondurile necesare pentru a plăti ce ai nevoie. Când pleci în vacanțe singur, este extrem de important să îți pregătești bugetul și să planifici să iei mai mulți bani cu tine decât ai calculat.

Prin urmare, fă-ți din timp suficiente economii pentru vacanță.


planifica vacante singur

Pregătește-te din timp pentru tot ce poate fi mai rău

Când pleci în vacanțe singur nu este momentul să devii imprudent. Când îți organizezi călătoria, gândește-te la toate detaliile în avans. Încearcă să fii cât mai minuțios în procesul de analizare a riscurilor la care poți fi expus pe durata excursiei.

Încearcă o sesiune de brainstorming de unul singur sau cu un prieten/membru al familiei pentru a face o listă cu orice ar putea merge greșit în călătoria ta pe cont propriu. O altă variantă este să discuți cu alți prieteni care merg în vacanțe singuri sau să iei legătura cu alți călători solo pe CouchSurfing sau în grupuri pe Facebook. Roagă-i să se uite peste planul tău de călătorie și să te ajute să descoperi ce ai omis.

Cu alte cuvinte, speră la ce este mai bun, dar pregătește-te pentru ce este mai rău. (Hope for the best, prepare for the worst.)


numere de telefon importante cand pleci in vacante singur

Alege pe cine te bazezi în caz de urgență

Plecarea în vacanțe singur înseamnă că nu ai niciun cunoscut aproape în caz de urgență. De aceea este bine să iei legătura în mod regulat cu un prieten sau un membru al familiei atunci când mergi singur în vacanță. Sună această persoană zilnic pentru a îi da noutăți despre unde ești și cu cine călătorești/ieși în oraș. Această persoană poate da semnalul de alarma dacă se întâmplă ceva și nu are vești de la tine ca de obicei.


aventuri in vacante singur

Nu-ți asuma prea multe riscuri

Cele mai bune vacanțe singur implică descoperirea tuturor activităților interesante pe care ai vrut să le încerci la destinația aleasă. Așa că, sigur, mergi la scufundări și parasailing, dacă asta îți face plăcere. Uită de griji pentru o vreme și testează tot!

Cu toate acestea, rămâi prudent. Există o linie subțire între a fi aventuros și a fi nechibzuit. Nu ignora măsurile de siguranță din timpul activităților sportive și fii precaut când cunoști persoane noi. Evită consumul de alcool în exces și plimbatul noaptea pe străzi de unul singur.

Ești minunat când ești curajos, dar ești genial când ești și deștept!


probleme vacante singur

Ai încredere în intuiția ta

Bravo dacă ești un individ prietenos, atent la sentimentele celorlalți! Dar să știi că nu ești egoist sau rău dacă îți pui siguranța proprie pe primul loc. Dacă cineva îți creează o stare de neliniște, nu îți fie teamă să te ridici și să pleci. Iar dacă este cazul, poți și chiar trebuie să raportezi persoana respectivă cuiva care este în măsură să te ajute.


Există o mulțime de factori de luat în considerare pentru a planifica cele mai bune vacanțe singur. Dar, desigur, multe dintre ele sunt strâns legate de destinația ta de călătorie, așa că trebuie analizate de la caz la caz.

Sfaturile de mai sus sunt doar un punct de plecare pentru a te ajuta să pregătești cele mai bune vacanțe singur. Cu o planificare adecvată, vei putea să te relaxezi în timpul călătoriei tale pe cont propriu și să aduni amintiri minunate!


Despre autoare

Mirela Letailleur sau The Travel Bunny

Mirela Letailleur este un blogger de călătorii din România care locuiește în Sudul Franței. Ea scrie pe blogul de călătorii The Travel Bunny despre vacanțe la prețuri accesibile în Europa. A creat și câteva ghiduri turistice gratuite și adoră să ia rolul de ghid local când vizitează orașe din România cu prieteni străini. Iubitoare de cafea.

Mai multe despre Mirela Letailleur

Alte articole despre vacanțe solo pe blogul The Travel Bunny
De ce să călătorești singur: Experiențe care îți schimbă viața
Cele mai bune destinații pentru călătorul singur