Top 5 obiective turistice pe Coasta Soarelui din Australia

Când ai fost ultima oară în vacanță? Avem nevoie de timp să ne odihnim și să ne reîncărcăm în fiecare an, deoarece nu am fost proiectați să lucrăm tot anul fără timp liber. Altfel, riști un burnout – și nu vei fi bun(ă) de nimic pentru nimeni până îți vei reveni la normal. Merită să te urci în avion, să pui picioarele sus și să îți reîncarci un pic bateriile.

Dar sunt atât de multe destinații de vacanță, încât te poți simți copleșit(ă). Rămâi în țară sau pleci în străinătate? Călătorești pe alt continent sau mergi cu mașina câteva ore până la mare sau la munte?

Încearcă ceva nou și descoperă cele mai frumoase obiective turistice pe Coasta Soarelui într-o călătorie în Australia. În nordul Queenslandului, această zonă de coastă este un loc excelent de să cauți cazare bună. Iar după ce rezervi cazare pe Sunshine Coast, planifică-ți itinerariul în așa fel încât să vizitezi cele cinci obiective turistice pe Coasta Soarelui despre care îți voi vorbi în acest articol.


Cele mai bune obiective turistice pe Coasta Soarelui Australia

parcul national noosa australia coasta soarelui
Vizitează Parcul Național Noosa, unul dintre cele mai frumoase obiective turistice pe Coasta Soarelui Queensland

1. Explorează Parcul Național Noosa

Parcul Național Noosa este o atracție turistică excelentă de vizitat în timpul vacanței pe Coasta Soarelui. Parcul cuprinde mai mult de 3600 hectare de păduri și dune.

O locație de top de vizitat este secțiunea Noosa Headland, cu aproximativ 15 kilometri de trasee de drumeții. Dacă îți place să faci drumeții, acesta este cea mai bună atracție pentru tine.

Traseul pitoresc de coastă este și el de explorat. Oferă priveliști superbe ale mării, copaci pandanus și expunere la fauna sălbatică, cum ar fi cockatoo negru lucios, koala și multe altele.

În plus, acest obiectiv este situat aproape de Noosa. Așa că dacă ai rezervat cazare în Noosa, un oraș minunat și relaxat, poți vizita Parcul Național ușor și rapid.


obiective turistice pe coasta soarelui australia zoo
Mergi la Grădina Zoologică din Australia, unul dintre cele mai drăguțe obiective turistice pe Coasta Soarelui din Queensland, Australia

2. Vizitează Australia Zoo

Situată la vest de Caloundra, Australia Zoo este o destinație turistică la modă în Queensland. Poate că știi despre fondatorul său, Steve Irwin. De-a lungul anilor, Steve și soția sa Terri au ajutat grădina zoologică să devină o atracție de top, iar aceasta pune un accent ferm pe conservare și educație.

Grădina zoologică se mândrește cu o vastă expoziție de animale sălbatice pe care o poți admira îndeaproape și personal. Vei vedea koala, canguri, șerpi, șopârle și alte animale australiane. Există, de asemenea, multe specii exotice, cum ar fi tigrii de Sumatra, rinocerii, elefanții și gheparzii.

Nu rata spectacolele live de la Grădina Zoologică din Australia, cum ar fi demonstrații de hrănire a crocodililor, păsări de pradă și canguri și girafe hrănite manual. Cel puțin copiii vor adora această experiență!

Poți petrece cu ușurință o zi întreagă aici, așa că ia la tine mâncare și băuturi și nu uita de protecția solară și de pălărie sau șapcă. Vei fi obosit(ă) până la sfârșitul zilei, deoarece vei merge mult.


plaja mooloolaba beach coasta soarelui
Bucură-te de unele dintre cele mai frumoase obiective turistice pe Coastei Soarelui: plaja Mooloolaba

3. Petrece o zi pe plaja Mooloolaba

Această plajă aglomerată este locul perfect pentru a vă odihni, a te bucura de raze soarelui și a re bălăci în ocean. Plaja Mooloolaba este activă, așa că fii pregăt(ă) să o împarți cu surferi, joggeri, familii, voleibaliști și mulți alții. Apa este temperată și limpede și este perfectă pentru o baie sau pentru plimbări pe mal, cu picioarele în apă.

Există și câteva cafenele pe litoral aici, așa că poți lua rapid o masă și o băutură dacă îți este foame sau sete. Sunt chiar și câteva magazine de-a lungul esplanadei, așa că dacă vrei să faci cumpărături, te poți răsfăța aici.

Mai poți face scufundări la una dintre cele mai importante epave din Australia, HMAS Brisbane, în largul coastei. În apropiere se găsește și Acvariul Sea Life Sunshine Coast, dacă ești în căutarea unei activități pentru familii.


kings beach coasta soarelui obiective atractii
Cele mai importante obiective turistice pe Coasta Soarelui: Kings Beach. Foto via depositphotos.com

4. O altă plajă care merită vizitată – Kings Beach

Kings Beach este o bijuterie pe o coastă deja renumită pentru plajele sale superbe din orașul Caloundra. Vacanța blândă la plajă este perfectă pentru ca cei mici să se relaxeze, să exploreze și să vâneze crabi în bălțile cu apă de mare de pe stânci. Pregătește un picnic și înoată câteva ture în piscina de pe malul oceanului. Aceasta este o plajă patrulată, cu salvamari de serviciu, astfel încât să te poți simți în deplincă siguranță în timp ce înoți.

Kings Beach este locația perfectă pentru relaxare. Țărmurile sărutate de soare ale acestei suburbii magnifice te vor face să te simți bine în cel mai scurt timp. Privește valurile stropind nisipurile aurii, ascultă sunetele naturii din jurul tău și vezi cine poate găsi cea mai interesantă cochilie în micile bazine de apă care piperează stâncile.


vacanta coasta soarelui australia hinterland
Cele mai bune atracții pe Coasta Soarelui: Cascada Kondalilla, lângă Montville. Foto via depositphotos.com

5. Explorează Hinterland

Merită să vizitezi Hinterland și să vezi în special satele de munte Montville și Maleny, unde vei găsi galerii de artă, cafenele drăguțe, buticuri, magazine de suveniruri și arhitectură de inspirație europeană.

Hinterland este un centru de minuni culturale. Nu numai că priveliștile cu munții sunt deosebit de frumoase, dar și gama de activități este incredibilă. Cu toate acestea, orașul nu suferă de atmosfera excesivă, înghesuită și obositoare a orașelor turistice. Acestea sunt locuri calme și liniștite, amplasate în văi idilice pline de copaci, lacuri și cascade superbe și câmpuri larg deschise care se întind până la orizont. Hinterland prezintă o evadare care ai de toate: mâncare bună, oameni primitori și izolare minunată.


atractii turistice pe coasta soarelui queensland
Bucură-te de cele mai bune obiective turistice pe Coasta Soarelui Qld! Foto via depositphotos.com

Un mic rezumat

Acest articol util îți recomandă cele mai importante obiective turistice pe Coasta Soarelui. De la plaje luxuriante până la Australia Zoo, aceste atracții ar trebui să te țină în priză cât explorezi această parte înverzită a lumii.

Nu este în niciun caz o listă completă, deoarece sunt multe altele de văzut și de explorat în timp ce vizitezi nordul Queenslandului. Fiind unul dintre cele mai mari state din Australia, îți garantăm că vei găsi ceva care îți va permite să te relaxezi și să uiți de stresul de la birou. Caută pe acest blog de călătorii și vei găsi și alte destinații pe care le poți vizita în timpul călătoriei în nord. Îți promit că vei găsi locul perfect pentru a uita de griji!


Despre autoare

Mirela Letailleur sau The Travel Bunny

Mirela Letailleur este un blogger de călătorii din România care locuiește în Sudul Franței. Ea scrie pe blogul de călătorii The Travel Bunny despre vacanțe la prețuri accesibile în Europa. A creat și câteva ghiduri turistice gratuite și adoră să ia rolul de ghid local când vizitează orașe din România cu prieteni străini. Iubitoare de cafea.

Mai multe despre Mirela Letailleur

După ce ai descoperit cele mai bune obiective turistice pe Coasta Soarelui, citește
Cele mai bune destinații de vacanță în Australia necunoscute
Unde și când să mergi în Australia?
Insula Cangurului din Australia – o vizită în Paradis