Cele mai bune experiențe culinare în Europa

În timpul vacanțelor cu experiențe culinare în Europa, pleci în diverse drumeții sau plimbări la destinație. În același timp testezi delicii unive pe traseu. Concediile cu experiențe culinare reprezintă o cale de a aprecia mai bine culta gastronomică a unei destinații de vacanță în timp ce vizitezi și admirii diverse atracții turistice.

Turismul culinar devine o subindustrie din ce în ce mai populară. Mulți călători combină degustări din bucătăria locală cu trasee fabuloase pe întregul continent. Din Irlanda în vest, până în Grecia în est, ai o mulțime de experiențe culinare în Europa. Trebuie doar să alegi!

Mai jos, poți consulta un infografic cu cele mai bune experiențe culinare în Europa, urmat de traducerea în limba română.

cele mai bune experiente culinare in europa

Cele mai bune experiențe culinare în Europa

Europa găzduiește unele dintre cele mai bune regiuni producătoare de alimente din lume, multe dintre acestea fiind înconjurate de o cultură și peisaje fascinante, care merită explorate. Am ales câteva dintre cele mai bune destinații pentru experiențe culinare în Europa:


Dingle

Țară: Irlanda

  • Dingle, un oraș pitoresc din sud-vestul Irlandei, este renumit pentru peisajele sale magnifice și delicatesele locale cu fructe de mare.
  • Orașul organizează un festival culinar anual care include un traseu de degustare care le permite participanților să exploreze orașul și să se bucure de experiențe culinare într-o mare varietate de baruri, restaurante și cafenele.
  • Pe lângă fructele de mare, zona este renumită și pentrudeserturi fantastice, precum cheesecake, negrese și sandwichuri cu înghețată.

Toscana

Țară: Italia

  • Regiunea Toscana din Italia este un loc ideal pentru o vacanță plină de experiențe culinare încântătoare, având o abundență de podgorii în sau în preajma orașelor renascentiste (inclusiv Florența), precum și în jurul orașelor și satelor medievale.
  • Desigur, degustarea de vinuri este o activitate căutată aici, mai ales pentru varietatea locală Chianti. Regiunea se mândrește și cu trasee pentru plimbări fantastice pe dealuri, perfecte pentru a admira peisajul. Dealurile oferă priveliști uimitoare asupra minunii naturale a Toscanei, fără urcușuri dificile.

Dealurile Prosecco

Țară: Italia

  • Vinul Prosecco de renume mondial este produs într-o regiune îndepărtată și spectaculoasă din nord-estul Italiei, cu poteci fabuloase îndepărtate de aglomerație.
  • Regiunea este marcată de podgorii vechi terasate, oferind un fundal magnific pentru fotografii. Dealurile Prosecco au și multe sate medievale fermecătoare, ideale pentru plimbări sau trasee cu bicicleta. Vei găsi chiar numeroase trasee deja marcate pentru călătorii activi.

Peloponez

Țara: Grecia

  • Insulele Saronice și coasta accidentată a peninsulei Peloponez oferă un amestec magnific de experiențe culinare și aventură, cu trasee de ciclism care traversează ferme de fistic și numeroase livezi de măslini.
  • În Poros, poți încerca delicatese locale aromate, precum ouzo sau uleiul de măsline. Iar dacă te pasionează istoria, te vei bucura de o vizită la Teatrul Epidaurului și Tezaurul din Atreus.

Galicia & Valea Douro

Țări: Spania, Portugalia

  • Există o mulțime de oportunități de a combina plimbările minunate și mâncarea sănătoasă de-a lungul coastei spaniole de nord-vest și a celei portugheze.
  • Poți învăța cum să gătești un festin galician în orașul spaniol Vigo. Mai poți și savura vinurile rafinate din Valea Douro sau pleca în excursii cu experiențe culinare în Porto. Fiecare destinație are propriul său farmec, oferind în același timp multă plăcere iubitorilor de mâncare și vin.

Copenhaga

Țară: Danemarca

  • Un tur în West End din Copenhaga îți oferă șansa de a încerca delicatese nordice autentice, pe lângă vizitarea acestei părți carismatice din capitala daneză.
  • Turul te va duce de-a lungul cartierului de ambalare a cărnii, unde poți descoperi cum au fost dezvoltate vechile fabrici în ceea ce este acum un spațiu cultural.
  • Pe parcurs, vei avea numeroase experiențe culinare, împreună formând în mod eficient o masă completă. Ofertele includ două sandvișuri deschise, cunoscute sub numele de smorrebrod, brânză artizanală, ciocolată gourmet și beri artizanale locale.

Referințe


Despre autoare

helen o keeffe autoare pe blogul de calatorii the travel bunny

Helen O’Keeffe este un blogger de călătorii și fotograf amator care locuiește în Dublin și colaborează cu irelandwalkhikebike.com. Helen iubește Irlanda și încearcă din răsputeri să îi încurajeze pe alții să descopere țara ei natală.

Și tu poți scrie pe blogul The Travel Bunny. Trimite-mi un articol de călătorie!

Pentru mai multe experiențe culinare inedite, îți recomand
Băuturi locale și mâncare grecească tradițională
Ce se mănâncă în Bulgaria: bucătăria bulgărească, pe scurt
Ce se mănâncă în Bruxelles, Belgia